Zilele lui Mangia sunt numărate în Bănie. Cine îi ia locul? Candidații pentru banca tehnică a Universității, cu argumente pro și contra

Zilele lui Mangia sunt numărate în Bănie. Cine îi ia locul? Candidații pentru banca tehnică a Universității, cu argumente pro și contra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Devis Mangia este pe picior de plecare de la Universitatea Craiova, după ce ambele obiective ale sezonului sunt aproape compromise pentru olteni. Deși mai are doi ani de contract cu clubul condus de Mihai Rotaru și Sorin Cârțu și a fost confirmat în funcție de ultimul, italianul are șanse minime să mai continue în Bănie și din vară, căutându-se variante de înlocuire.

Devis Mangia este al doilea cel mai longeviv antrenor în funcție din Liga 1, după Gică Hagi, care este, însă, și patron la Viitorul.

Variantele luate în calcul de conducerea clubului din Bănie pentru înlocuirea lui Mangia sunt: Mirel Rădoi, Eugen Neagoe și Emil Săndoi.

MIREL RĂ‚DOI

Pro
â–ºEste oltean get-beget și chiar și în perioada când era căpitan al Stelei declara că a fost de mic suporter al Științei, visul său de copil fiind să joace pentru Universitatea, la ale cărei meciuri venea de la Severin, cu tatăl său, și acesta fan înfocat al alb-albaștrilor.
â–ºAre o avere considerabilă, nu este interesat neapărat și nu se cramponează de partea financiară, este preocupat aproape exlusiv să facă performanță.
â–ºAre mare personalitate, demonstrată în vestiar, în discursul public și în relația cu patronatul. Numai el și Pițurcă au refuzat colaborarea cu Gigi Becali când acesta a vrut să intervină la echipă.
â–ºRezultatele excelente de la naționala de tineret, cu care a obținut numai victorii în partea finală a campaniei de calificare, precum și jocul din amicalele cu Spania și Danemarca, în care a folosit practic a doua garnitură a selecționatei under 21. Este unul dintre antrenorii tineri cu potențial enorm.
â–ºLucrează cu tinerii, are ochi la jucători, cunoaște arealul de selecție, iar Craiova pune accentul pe tineri, mai ales că din sezonul viitor se vor folosi doi jucători under 21.
â–ºEste apreciat atât de patronul Craiovei, Mihai Rotaru, dar și de Sorin Cârțu, cel care l-a debutat la 17 ani în Liga 1, la Extensiv Craiova, existând premisele unei colaborări excelente între acționariat, președinte și antrenor.
â–ºEste un antrenor tânăr, care își dorește să fie implicat zi de zi în această meserie, având energie, entuziasm, dorință de afirmare, iar munca de selecționer nu-ți oferă implicare totală zi de zi, meciurile fiind rare.

Contra

â–ºLipsa de experiență, este tânăr, a antrenat doar FCSB pentru o scurtă perioadă și mandatul din prezent de la naționala de tineret.
â–ºContractul cu FRF și turneul final din vară. Nu va accepta să vină la Craiova înainte de terminarea aventurii la Euro under 21, adică până la finalul lunii iunie, iar alb-albaștrii încep pregătirea mai devreme.

EUGEN NEAGOE

Pro

â–ºEste oltean, a fost jucător și antrenor la Craiova, a spus răspicat în mai multe rânduri că pentru el echipa din Liga 1 este adevărata Știința. De altfel, fanii olteni i-au oferit și o eșarfă la meciul direct de la Sf. Gheorghe, din turul sezonului regular.
â–ºA avut rezultate foarte bune la Iași și Sepsi, dar și în Cipru, peste valoarea lotului avut la dispoziție. La Sepsi a îndrăznit să afirme că-și dorește să se bată pentru titlu, semn că așteaptă o provocare mai mare, își dorește trofee.
â–ºExperiența alături de Victor Pițurcă, a acumulat multe ca secund al acestuia, a recunoscut că și în prezent se sfătuiește cu fostul selecționer, cu care este prieten.
â–ºȘtie să joace ofensiv, a avut acest stil de joc chiar și cu echipe mici.

Contra

â–ºEste tentat să rămână la Sepsi, unde are continuitate, mână liberă, condiții, nu are presiune, pe când la Craiova orice rezultat te poate clătina, poate funcționa și proverbul „nimeni nu este profet în țara lui”, este posibil să nu aibă același succes acasă.

DEVIS MANGIA

Pro

â–ºMai are doi ani de contract și nu este dispus să plece, spunând răspicat că nu ia în calcul demisia. Are și în staff mulți italieni, care ar trebui să plece și ei, așa că despărțirea de el ar fi costisitoare pentru club.
â–ºDiscursul său public, diplomația, știe să evite sau să mascheze conflictele, chiar și cele evidente. Nu-și critică vreodată jucătorii în public, spre deosebire de predecesorul său pe banca Universității, Gigi Mulțescu, considerat însă „mult mai antrenor” în Bănie.
â–ºNu se poate spune că nu a avut rezultate. A adus primul trofeu la Craiova după 25 de ani, echipa a fost pentru prima oară pe podium după 23 de ani și a învins pentru prima dată FCSB după 16 ani.
â–ºLucrează bine fazele fixe, Craiova fiind cea mai eficientă echipă din campionat la acest capitol.
â–ºJucătorii l-au susținut când s-a pus problema demiterii, cel puțin cei importanți, semn că are vestiarul aproape.
â–ºEste un antrenor norocos, iar vis a vis de asta avem declarația actualului președinte, Sorin Cârțu, pe vremea când era în activitate ca tehnician: „Nu pot antrena norocul sau ghinionul. Soarta nu o poate schimba nimeni”.

Contra

â–ºEste pe cale să rateze ambele obiective pentru acest sezon și chiar locul 3 și participarea în cupele europene sunt în dubiu.
â–ºNu este agreat de niciun om de fotbal din Bănie, nu este considerat un antrenor capabil, rezultatele sale fiind puse pe seama norocului și a lotului, iar când i-au plecat jucătorii care făceau diferența, nu mai are soluții, nu vine cu nimic în plus, nu face diferența prin schimbări, este liniar, nu poate aduce un plus echipei prin ideile sale.
â–ºDesființat de mai mulți oameni de fotbal, cei mai vehemenți fiind Cornel Dinu și Adrian Porumboiu.
â–ºRezultatele din derby-uri. Fanii olteni pun mare preț pe meciurile cu FCSB și Dinamo, iar Craiova a fost înfrântă și a încasat câte 3 goluri în cele 3 deplasări în Capitală de anul acesta, iar în sezonul trecut a fost consemnată o altă înfrângere rușinoasă, 2-5 la Severin cu FCSB.
â–ºParcursul spre trofeul Cupei României de anul trecut a fost unul norocos, Craiova neîntâlnind practic nicio echipă din play-off. Anul acesta, până în semifinale oltenii au jucat două echipe de Liga a III-a și una de Liga a II-a, iar când a întâlnit Viitorul a pierdut cu 1-2.
â–ºNu reușește să integreze anumiți jucători cu personalitate, aduși cu surle și trâmbițe în Bănie și chiar intră în conflict cu ei, exemplele fiind Gardoș și Andrei Cristea. A avut un scandal și cu Băluță, anul trecut, scoțându-l din lot.
â–ºEste contestat deja de fani, i s-a cerut demisia după eșecul cu Viitorul și i s-au dedicat mesaje la meciul cu CFR Cluj.

EMIL SĂ‚NDOI

Pro

â–ºEste dorit de Sorin Cârțu, cu care a și colaborat în urmă cu câteva sezoane la Craiova, când au preluat echipa de pe ultima poziție și au terminat campionatul pe locul 5, având 19 meciuri consecutive în campionat fără eșec, record de invincibilitate al clubului.
â–ºEste oltean, este apreciat de fani, simbol al Științei, al cărei căpitan a fost și pentru care s-a sacrificat, fiind memorabilă accidentarea gravă din finala Cupei României din 1993.
â–ºLucrează bine cu tinerii, fiind ani buni selecționer al naționalei de tineret.
â–ºEste liber de contract, după ce s-a despărțit de FC Argeș, unde a avut rezultate bune, în ciuda unui final de mandat mai controversat.

Contra

â–ºStilul de joc defensiv, neagreat de acționarii clubului, precum și de suporterii olteni.
â–ºÎn mandatul precedent la Craiova, după ce a renunțat Sorin Cârțu a rămas antrenor, dar n-a mai avut rezultate bune, echipa ratând în acel sezon play-off-ul.
â–ºNu a câștigat niciun trofeu în toată cariera de antrenor.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×